(P) Cele mai frecvente greșeli în utilizarea plicurilor cu bule și cum să le eviți - Mini ghid pentru antreprenori

Ca antreprenor, știi deja că fiecare detaliu contează în imaginea pe care clientul tău și-o va face despre tine. De la produsul pe care îl vinzi până la modul în care acesta ajunge la clientul tău, totul influențează experiența de cumpărare. 

(P) Cele mai frecvente greșeli în utilizarea plicurilor cu bule și cum să le eviți - Mini ghid pentru antreprenori

Dar te-ai gândit vreodată cât de mult poate afecta alegerea greșită a ambalajului imaginea afacerii tale? Printre multitudinea de opțiuni de ambalare, plicurile cu bule sunt esențiale pentru protejarea produselor, dar utilizarea lor greșită poate duce la reclamații, returnări sau pierderi financiare în business-ul tău. 

Hai să vedem cum poți evita cele mai frecvente greșeli și să îți optimizezi procesul de ambalare.  

Alegerea greșită a dimensiunii plicurilor cu bule

Ai investit în produse excelente, dar le trimiți în ambalaje nepotrivite? Dimensiunea plicului poate părea un detaliu minor, însă impactul său este major.  

Ce se întâmplă dacă alegi un plic prea mare?

● Costurile de transport cresc fără să fie necesar.  

● Produsul poate să se miște prea mult în interior în timpul transportului, crescând astfel riscul de deteriorare și retur.  

Dar un plic prea mic?

● Marginile produsului pot fi expuse.  

● Plicul se poate rupe în timpul transportului.

Cum să alegi dimensiunea corectă?

Măsoară produsul și lasă suficient spațiu pentru sigilare. În plus, dacă vinzi produse cu dimensiuni variate, gândește-te să ai în stoc mai multe tipuri de plicuri cu bule. Crezi că un client mulțumit observă aceste detalii? Cu siguranță!

Supraprotejarea sau subprotejarea produselor

Ambalarea unui produs poate fi complicată dacă nu știi exact câtă protecție are nevoie fiecare produs din portofoliul tău. Și aici, nu vorbim doar despre produsele fragile, ci despre orice tip de produs care vrei să ajungă întreg la clientul tău. 

Totuși, produsele fragile au nevoie de o atenție suplimentară din partea ta. Să presupunem că livrezi o cană din ceramică într-un plic subțire, fără un strat suplimentar de protecție. Ce se întâmplă în cazul subpreotejării produsului? Este de la sine înțeles că poate ajunge ciobită, iar clientul va cere o înlocuire sau, mai rău, îți lasă o recenzie negativă.  

Așadar, folosește un plic cu bule mai mare în aceste cazuri și ambalează produsele fragile suplimentar înainte de a le așeza în plic. 

În cazul supraprotejării unui produs care nu are nevoie, este posibil să adaugi prea multe straturi de bule și costurile afacerii tale cresc inutil. Pe lângă asta, clienții eco-conștienți pot fi deranjați de risipa materialelor.  

Cum găsești echilibrul? 

Adaptează ambalajul la tipul produsului. De exemplu, pentru obiecte mici și sensibile, precum bijuteriile, un plic cu bule groase este suficient. Pentru produse mari și fragile, combină plicul cu alte materiale, cum ar fi cartonul sau spuma protectoare.

Sigilarea necorespunzătoare a plicurilor

Un produs ambalat perfect, dar sigilat necorespunzător îți poate dăuna imaginii afacerii tale în ochii clientului.  În acest caz plicul se poate deschide pe drum din cauza manipulării, iar produsul ajunge deteriorat sau, se pierde complet.  Astfel, clientul va percepe lipsa de atenție ca pe o neglijență din partea ta și nu a curierilor.  

Cum să faci sigilarea ca un profesionist?

Cu toate că plicurile cu bule au un adeziv rezistent, adaptează sigilarea la greutatea produsului și folosește inclusiv bandă adezivă.  

Dacă expediezi produse grele sau fragile, dublează deci sigilarea pentru a te asigura ca produsul tău va ajunge în siguranță la client. Gândește-te cum ar fi dacă un plic deschis ar ajunge la tine, ce ai simți despre brandul care l-a trimis?

Utilizarea plicurilor nepotrivite pentru produs

Un plic prea subțire nu oferă protecția necesară, în timp ce un plic prea gros îți crește costurile afacerii fără sens. De exemplu, dacă vinzi haine, un plic simplu este suficient. Dacă livrezi electronice, investește în plicuri groase și rezistente sau în ambalaje suplimentare.  

Organizează-ți plicurile în funcție de categoriile de produse pe care le vinzi. Astfel, echipa ta va ști întotdeauna ce plic să folosească, fără să facă greșeli.

Transportul incorect al plicurilor cu bule

Ai ambalat produsul perfect, dar acesta ajunge deteriorat din cauza manipulării necorespunzătoare? Este frustrant, nu-i așa? Totuși acest lucru îl poți evita. Etichetează plicurile cu bandă cu mesajul „Fragil”. 

Totodată, alege parteneri de transport de încredere care respectă standardele de livrare, în special dacă ai întâmpinat deja probleme cu anumite firme de curierat.  

Amintește-ți: calitatea livrării este extensia directă a brandului tău. Fiecare pachet care ajunge în siguranță este o oportunitate de a câștiga loialitatea clientului tău.

Stiri

Modifică setările cookies